zoo-aRtelier & CARPATZOO

„zoo-aRtelier” & CARPATZOO

În zilele de 28 şi 29 august 2010 (sâmbătă şi duminică), începând cu orele 10:30 vă aşteptăm la Grădina Zoologică Timişoara!!
Pentru câteva ore vom crea şi vom picta împreună diverse animăluţe realizate din materiale reciclabile.
Toate materialele sunt oferite de aRtelier şi copiii vor pleca acasă cu obiectele realizate.

Întreaga acţiune desfăşurată de aRtelierul de idei la sfârşitul săptămânii face parte din proiectul „Trăim în bazinul Carpaţi – Dezvoltarea atractivităţii pentru vizitatorii Parcului Zoologic Szeged şi Grădinii Zoologice Timişoara – CARPATZOO„, derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Fondul European de Dezvoltare Regională.

În rândurile de mai jos puteţi citi comunicatul de presă emis de Direcţia de mediu, Primăria Municipiului Timişoara.
Pentru mai multe informaţii puteţi accesa www.carpatzoo.ro.

.


COMUNICAT DE PRESĂ
(preluat de pe www.carpatzoo.ro)
PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA
DIRECŢIA DE MEDIU

În cadrul Proiectului „Trăim în bazinul Carpaţi – Dezvoltarea atractivităţii pentru vizitatorii Parcului Zoologic Szeged şi Grădinii Zoologice Timişoara” – acronim CARPATZOO – cod HURO/0801/018, derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Fondul European de Dezvoltare Regională şi implementat la Grădina Zoologică din Timişoara, se vor organiza în zilele de sâmbătă şi duminică, 28 – 29 August 2010, între orele 10.30 şi 13.30, în cadrul Grădinii Zoologice din Timişoara, activităţi recreative şi de educaţie în spirit ecologic adresate copiilor preşcolari şi elevilor din ciclul primar, în colaborare cu aRtelierul de idei, sub denumirea”zoo-aRtelier”.
Copii participanţi vor beneficia de prezentarea colecţiei de animale, asigurată de inspectorul de specialitate – biolog TOTH Kinga – Enikö, după care se vor desfăşura eco-ateliere de joacă şi pictură cu tematică specifică grădinii zoologice, activităţile având caracter gratuit, toate materialele fiind oferite copiilor de către aRtelierul de idei.

Activităţile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani şi constituie o alternativă la numeroasele ore petrecute de copii în faţa computerului şi televizorului, prin încurajarea petrecerii timpului liber în aer liber, într-un cadru natural deosebit cum este cel oferit de Pădurea Verde şi Grădina ZOO.
Scopul acestor activităţi este de a stimula creativitatea şi inteligenţa, de a încuraja comunicarea şi jocul în echipă. Derularea acestor activităţi în cadrul Proiectului CARPATZOO va completa acest scop, cu obiectivul declarat al proiectului – de a contribui la cunoaşterea lumii vii – a florei şi faunei specifice Bazinului Carpaţi, a animalelor sălbatice din cadrul unei grădini şi de a promova conduita ecologică în rândul tinerilor.

Informaţii privind activităţile derulate în cadrul aRtelierului de idei puteţi obţine pe pagina web http://www.artelierdeidei.wordpress.com şi la tel. 0721.282.572, Cristina Bugariu, iar despre activităţile de educaţie ecologică derulate în cadrul Grădinii Zoologice din Timişoara la tel: 0720.436.122, TOTH Kinga – Enikö.
Reamintim iubitorilor facilităţilor moderne de informare oferite de Internet, să viziteze website-ul http://www.carpatzoo.ro, unde vor putea accesa informaţii interesante atât despre colecţia de animale din cadrul Grădinii Zoologice cât şi cu privire la activităţile derulate.

În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, activităţile urmează a fi reprogramate.

Informaţii privitoare la Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 pot fi accesate la pagina de internet a Programului: http://www.huro-cbc.eu şi http://www.hungary-romania-cbc.eu.

Conţinutul acestui comunicat de presă nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

VICEPRIMAR,
ADRIAN ORZA

2 gânduri despre „zoo-aRtelier & CARPATZOO

  1. Buna ziua
    in ziare s-au anuntat mai multe actiuni de acest gen in toata luna seprembrie. As dori sa stiu de ce nu s-au mai facut. Eu am tot mers cu baietii mei dar degeaba. As dori sa mai faceti pentru ca a fost foarte instructiv pentru copii si au mai invatat ceva. Sper ca primaria, ca am inteles ca de ei apartine gradina zoologica acum, sa va mai sprijine si in continuare. Sa-mi raspundeti va rog de ce nu s-au mai facut. Trebuia sa faceti daca ati promis.
    Cu stima
    Paul

    • Bună ziua,
      cu tot respectul am să vă invit să recitiţi comunicatul de presă (http://www.carpatzoo.ro) emis de Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara, în care se specifică în mod clar zilele (sâmbătă şi duminică, 28 – 29 August 2010) în care aRtelierul de idei a desfăşurat activităţi cu caracter recreativ pentru copii, în incinta Grădinii Zoologice Timişoara.
      Din păcate nu putem controla şi evident nu ne asumăm apariţiile din presă, neconforme cu intenţiile noastre.
      Mulţumim pentru înţelegere,
      Cristina Bugariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s