aRteliere adulţi

Ca urmare a interesului manifestat, începând cu luna noiembrie 2010 vă propunem o paletă de cursuri (pictură pe sticlă, pictură murală, vitralii, pictură pe ceramică, pictură pe panză – acril şi ulei, pastel, acuarelă, mozaic, colaj, icoane ţărăneşti pictate pe sticlă, art terapie/relaxare etc) destinate şi adulţilor (de la 18 ani).
*Pentru fiecare curs în parte vom reveni cu detalii în momentul începerii lui.

aRtelier de PoTart

O alăturare de polistiren (Po), materiale textile (T) şi dorinţa de a face (PoT) artă.
PoTart este un concept novator care pe lângă merite estetice deosebite are şi avantajul de a fi o formă de artă accesibilă oricarei vărste.
Un exerciţiu de formă şi culoare cu rezultate spectaculoase şi cu proprietăţi extraordinare de relaxare.

Într-un atmosferă destinsă acest curs îţi propune dezvoltarea personală prin îmbogăţirea propriului simţ estetic şi stimularea creativităţii.
În plus, în orele petrecute exersând aceasta tehnică atenţia ta se va redirecţiona către propria persoană şi astfel te vei afla în situaţia de a-ţi reevalua valorile, ţelurile şi de a medita asupra propriului „eu”.

 

aRtelier de pictat icoane pe sticlă – TRADIŢIE ŞI TEHNICĂ

Cred că majoritatea dintre noi am admirat la un moment dat originalitatea, simplitatea desăvârşită şi farmecul aparte al icoanelor ţărăneşti pictate pe sticlă.
Indiferent de zona din care provin, Bucovina, Moldova, Banat sau Făgaraş.., icoanele pe sticlă reuşesc să transmită mai mult decât cuvintele.
Sunt adevărate ferestre către cer. Biblia în imagini a ţăranului român.
Pictate de oameni simpli, scene din Vechiul şi Noul Testament şi-au gasit locul în fiecare casă ţărănească.
În zilele noastre, vechile icoane sunt preţuite ca adevărate opere de artă.
Mai mult decât atât, artişti contemporani foarte pricepuţi au ales să perpetueze această tradiţie.

Relaxare, un cadou pentru cineva drag sau pur şi simplu o nouă meserie, acest curs îţi va aduce cu siguranţă multă linişte, îmbogăţire spirituală şi încredere în tine.


aRtelier de pictură pe sticlă – “O CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PROPRIEI FIINŢE – MANDALA PERSONALĂ!”

Realizarea mandalei personale, devine prin acest curs o călătorie extraordinară spre centrul propriei fiinţe. Un demers spectaculos guvernat de dialogul permanent cu subconştientul tău şi îmbogăţit de rafinata tehnică a picturii pe sticlă.

„Eu am descoperit mandala şi semnificţia ei, acum 7-8 ani şi de atunci a rămas pentru mine un permanent refugiu, o relaxare totală, o regăsire. În momentele în care simt nevoia să comunic mai intens cu subconştientul meu.. mă aşez la masa de lucru şi îmi las imaginaţia să lucreze. De fiecare dată reultatele sunt spectaculoase şi surprinzătoare.. de fiecare dată aflu lucruri noi despre mine şi îmi descopăr valenţe nebănuite.” Cristina Bugariu

 

Detalii despre aRtelierele aresate adultilor:

https://artelierdeidei.wordpress.com/category/arteliere-adresate-adultilor/page/2/

 

Anunțuri

16 gânduri despre „aRteliere adulţi

  1. Buna Cristina.
    Am participat la cursul de pictura pe sticla – icoane, unde am avut parte de o experienta noua care mi-a oferit multe satisfactii.
    Doresc sa spun ca nu m-am asteptat sa am parte de o liniste sufleteasca atat de intensa, mai mult decat atat m-am relaxat mai tare decat dupa o ora de sport.
    Cred ca aceasta terapie prinde bine oricarei persoane, indiferent de varsta, care are un program incarcat si doreste sa uite pentru 2, 3 ore de toate problemele cotidiene.
    Sper ca pe viitor sa organizezi pregatiri si pe alte teme pentru ca o sa incerc sa fiu prezent la ele.
    Multumesc.

  2. Buna Cristina,
    Ma bucur ca te-am cunoscut si mai ales ca m-am inscris la cursul tau. In cele patru module am reusit sa uit de toate grijile si problemele mele. Fiecare tusa mi-a adus in suflet linistea si relaxarea de care aveam atata nevoie.Nu mi-am inchipuit ca pictura te poate relaxa. Cu sigurata sunt mult mai linistita acum in relatiile cu ceilalti si asta ti-o datorez tie. Am citit si celelalte comentarii si m-am bucurat ca sunt in asentimentul meu. Sper ca tot grupul sa ne mai intalnim la o cafea si o vorba. Sunt fericita ca am ceva ce este doar al meu – pictura, si cu siguranta voi continua, sper ca si impreuna.
    Urmaresc blogul tau si astept noutatile!!
    O cursanta, sper, talentata 🙂 ,
    Marta

    • multumesc mult, Marta.
      e important sa faci ceva pentru tine, ceva care sa-ti placa si care sa-ti aduca acea liniste sufleteasca, de care toti avem nevoie.
      cu siguranta ne vom mai intalni!
      va doresc tuturor multa liniste si curaj sa incercati lucruri noi.
      Cristina

  3. Buna ziua,
    As dori sa intreb cand incepe un nou curs de pictura si daca mai sunt si alte cursuri pentru adulti?

    Otilia, 38 ani

  4. Buna Cristina,
    Sunt Violeta şi m-am gândit să scriu câteva impresii de la primul meu curs de pictură pe sticlă. O salut şi pe Ilona.
    Sincer, la începutul cursului am fost sceptică şi am pornit cu neîncredere în posibilităţile mele creative, dar am descoperit în primul rând grupul şi mai apoi plăcerea de-a picta. Poate un factor favorizant a fost şi tematica religioasă. La un moment dat aproape că nu mai respiram din cauza concentrării şi din dorinţa de a da totul. Am trăit momente de relaxare, de încărcare spirituală, de încărcare cu speranţă şi încredere în mine. Au fost cele mai frumoase zile de sâmbătă din ultima perioadă.
    Mă bucur că te-am cunoscut pe tine Cristina, dar şi pe ceilalţi. Sper că acesta este doar primul pas al meu alături de tine în redescoperirea artei, a culorilor.

    Violeta,
    o cursantă îndrăgostită de artă

    • buna Violeta,
      si eu ma bucur ca v-am cunoscut pe toti cei care ati participat la acest curs. ati fost o grupa minunata si mi-a facut deosebita placere sa lucrez cu voi.
      Violeta, ma bucur ca ai mai multa incredere in tine si iti doresc sa pastrezi aceasta stare de relaxare cat mai mult timp.
      Cristina

  5. Buna Cristina,

    Am spus ca-ti voi scrie despre reactia sotului meu cand va vedea icoana mea pe
    sticla, si iata ma tin de cuvant.
    A RAMAS FARA CUVINTE!!!!!!
    M-a tot intrebat daca am facut-o singura, ca nu ii venea sa creada, se lauda la toti prietenii cu ea… pe bune!!!
    Adevarul ca si eu sunt foate mandra si nu pot decat sa-ti multumesc.
    Maria

  6. Ma bucur ca am participat la cursul de pictura pe sticla, pentru ca a fost o experienta deosebita.
    Multumesc pentru tot ce am invatat si mai ales pentru intelegerea ta Cristina, fiinca mi-ai dat incredere ca pot face cava nou, ceva doar pentru mine,
    Succes in continuare! Voi incerca si alte experiente. Abia astept ceva nou de la tine.

    Alexandra

  7. Sunt Ilona. Am 43 de ani, sunt economist si am inceput acest curs de icoane. Vreau sa va spun ca de sambata sunt totalmente vrajita. Abia astept sa vina saptamana viitoare sa continui. Ati sadit in mine un microb care nu cred ca mai are tratament. Intotdeauna mi-au placut icoanele pe sticla dar nu am stiut nicodata istoria lor sau cum se fac.
    Cristina, iti multumesc mult ca mi-ai oferit aceasta sansa. Sa ai parte numai de lucruri bune in viata.
    Va sarut cu drag si ne vedem cu totii sambata.

  8. Bună,
    Foarte interesantă ideea cu pictura pe sticlă.
    Sper să organizaţi mai în vară o serie, pentru că aş dori să învăţ şi eu.
    Succes!
    Mara
    P.S.
    urmăresc cu interes blogul vostru.

  9. Buna.
    As dori sa ma inscriu la cursul dumneavoastra de pictura pe sticla pentru adulti.
    Cand si unde as putea veni pentru inscriere.
    Ma puteti contacta pe e-mail sau la telefon XXXXXXXXXXX.
    Va multumesc!
    Marta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s