Zilele creativităţii intergeneraţii – Timişoara

A trecut ceva vreme de când încercăm, prin evenimentele pe care le organizăm, să aducem generaţii împreună.
Copii, părinţi şi bunici, constituind echipe în cadrul acţiunilor noastre, au dovedit că împreună pot fi mai creativi şi în acelaşi timp pot duce la îndeplinire ce şi-au propus.
Ne-am gândit să conferim acestor evenimente continuitate şi astfel s-a născut proiectul „Zilele creativităţii intergeneraţii”.
Anul acesta, fiind Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între generaţii, am considerat că ar fi foarte potrivit pentru a da startul acestui proiect, pe care îl poziţionăm ca fiind unul de impact în comunitate.

Am dori să mulţumim în mod special d-lui Adrian Orza pentru interesul manifestat şi susţinerea acordată în organizarea tuturor evenimentelor din sfera socială.
La fel şi în acest proiect am beneficiat de suportul dumnealui pentru a continua tradiţionala noastră colaborare cu Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice Sf. Arh. Mihail şi Gavril, Centrul de Zi Pentru Persoane Vârstnice Sf. Constantin şi Elena şi  Centrul de Zi Alzheimer, toate aparţinând de  Primăria Timişoara.

Astfel, împreună cu beneficiarii centrelor, am pregătit pe întreaga perioadă a verii 2012 o serie de acţiuni care urmăresc socializarea, comunicarea, transmiterea de informaţii între generaţii, lucrul în echipă, întrajutorarea, altruismul, empatia şi mai ales o stare generală de bună dispoziţie.

Alăturarea de generaţii nu poate aduce decât lucruri bune. Pe langă faptul că beneficiem din plin de înţelepciunea şi experienţa vârstnicilor venim în completare cu optimismul şi energia generaţiilor tinere.

Acţiunile constau în desfăşurarea unor aRteliere de creativitate şi pictură în care vârstnicii îi vor iniţia pe copii în tehnica PoTart.
aRtelierele sunt GRATUITE şi toate materialele necesare sunt puse la dispoziţia participanţilor de către aRtelierul de idei. Toţi copiii vor pleca acasă cu lucrările făcute.

Acţiunile se vor desfăşura după următorul program:

  • 01 iunie 2012 – Parcul Copiilor, orele 17:00 – 20:00
  • 02 iunie 2012 – Parcul Copiilor, orele 17:00 – 20:00
  • 09 iunie 2012 – Parcul Dacia, orele 17:00 – 20:00
  • 16 iunie 2012 – Parcul Pădurice, orele 17:00 – 20:00
  • 23 iunie 2012 – Parcul Bucovina, orele 17:00 – 20:00
  • 06 iulie 2012 – Parcul Steaua, orele 17:00 – 20:00
  • 20 iulie 2012 – Parcul Karlsruhe, orele 17:00 – 20:00
  • 10 august 2012 – Parcul Clăbucet, orele 17:00 – 20:00
  • 17 august 2012 – Parcul Carmen Sylva, orele 17:00 – 20:00

Vă aşteptăm cu drag alături de noi, pe tot parcursul verii!

2 gânduri despre „Zilele creativităţii intergeneraţii – Timişoara

Lasă un comentariu